AJUTOR DE MINIMIS PENTRU APLICAREA PROGRAMULUI DE SUSŢINERE A PRODUSULUI TOMATE ÎN SPAŢII PROTEJATE

În baza Hotărârii de Guvern nr.248 din 26 martie 2020 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale derulează și anul acesta programul adresat legumicultorilor care cultivă tomate în spații protejate.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.248,8 lei/beneficiar/an , care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an.

Beneficiarii acestui program sunt:

-producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, valabil la data depunerii cererii;

-producători agricoli persoane fizice autorizate,intreprinderi individuale și intreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor OUG nr.44/2008;

-producători agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

-să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate (sere sau solarii) de minimum 1000 mp., marcată la loc vizibil, în timpul derulării programului, cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm., pe care să se găsească inscripția ”Program susținere tomate, anul 2020, beneficiar numărul...., Direcția pentru Agricultură a Județului Caraș-Severin”;

-să obțină o producție de minim 3 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minim 3000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

-să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii;

- să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii;

-să valorifice producția până la data de 15 iunie inclusiv.

Solicitanții pot depune cererea de înscriere în program , însoțită de următoarele documente:

  • copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C/I. al/a reprezentantului legal;

  • copie a atestatului de producător;

  • copie a certificatului de înregistrare la O.N.R.C./Registrul național al asociației și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice;

  • dovadă cont activ bancă/trezorerie;

  • adeverință, în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, suprafața de teren cu spații protejate utilizată de solicitant;

  • declarație pe proprie răspundere, conform modelului prevăzut în anexa 3 a HG nr.248/2020

  • copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spații protejate, din care să rezulte suprafețele deținute și cultivate în sere, solare și alte spații protejate.

Cererile de înscriere în program, însoțite de documentele mai sus prezentate se pot depune prin fax (0255214240) , poștă (Reșița, Piața Republicii nr.28, CP 320026) sau transmise prin e-mail :dadr.cs@madr.ro la Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin, până la data de 15 mai inclusiv, pentru producția care urmează să fie valorificată până la data de 15 iunie inclusiv. , până la data de 15 mai inclusiv, pentru producția care urmează să fie valorificată până la data de 15 iunie inclusiv.

Documentele justificative care atestă valorificarea producției de tomate obținute în spații protejate, se vor depune la sediul DAJ C-S, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, împreună cu copia Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor , completat la zi și avizat de oficiul fitosanitar județean.