AJUTOR DE MINIMIS PENTRU APLICAREA PROGRAMULUI DE SUSȚINERE A PRODUCȚIEI DE USTUROI

În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.202/2020 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.108/2019 pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, vă aducem la cunoștință că, pentru anul 2020 valoarea sprijinului acordat este de 14248,8 lei/ha (echivalentul în lei a maximum 3000 euro/ha), pentru fiecare beneficiar.

Prevederile prezentei scheme se aplică următoarelor categorii de beneficiari:

a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil în anul de comercializare a producției de usturoi;

b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;

c) producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de usturoi, beneficiarii care solicită ajutoare de minimis conform prevederilor prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția "Program susținere usturoi, anul . . . . . . . . . ., beneficiar numărul . . . . . . . . . ., Direcția pentru Agricultură a Județului . . . . . . . . . ./Municipiului București";

b) să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp de pe suprafața prevăzută la lit. a);

c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii prevăzute în anexa 1;

d) să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative.

e) să dețină Registrul de evidență al tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, conform modelului prevăzut în anexa nr.7, completat cu tratamentele aplicate culturii.

Valorificarea producției de usturoi se va face în perioada 1 iulie-20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie;

Documentele necesare pentru înscrierea în program sunt:

a)copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială și copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;

b) copie atestat de producător

c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice, precum și copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;

d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;

e) adeverința, în original, care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol, suprafața de teren utilizată de solicitant în anul de cerere, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;

f) declarație pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 a HG nr.108/2020;

g) copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află terenul utilizat în anul de cerere, din care să rezulte suprafețele cultivate cu usturoi.

Cererile de înscriere în program, însoțite de documentele mai sus prezentate se pot depune prin fax (0255214240) , poștă (Reșița, Piața Republicii nr.28, CP 320026) sau transmise prin e-mail :dadr.cs@madr.ro la Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin, până la data de 15 mai inclusiv.